matilda

Se uită peste poze o ultimă dată, înainte să se ridice de pe scaun.

– Mergem? partenera lui apare în pragul uşii.

Are doi nasturi desfăcuţi la cămaşă, mânecile suflecate şi centura cu arma în jurul umerilor. Întotdeauna arată impecabil, cu părul aranjat până la ultimul fir, cămaşă albă, pantaloni călcaţi la dungă şi taior colorat. În fiecare zi o nouă culoare. Dar în seara asta e ceva diferit la ea. Îşi trece des mâna prin păr, faţa îi luceşte şi a lăsat materialul fluid să-i dezgolească puţin sânii mici. Îi vede dantela albă a sutienului. Pentru prima dată o priveşte dincolo de vălul partenerei de serviciu. O priveşte ca pe o femeie şi una chiar atrăgătoare. Aerul Louisianei îi prieşte. Aşa, puţin neglijentă cum e, dintr-odată câştigă sex-appeal. De obicei, Matilda Lane postează în fiinţa băţoasă şi intangibilă, agentul FBI atotştiutor. De cele mai multe ori are dreptate, dar colegii o cred îngâmfată din cauza asta. Maverick obişnuia să le împărtăşească părerea când Lane a venit prima dată în sediu. A strâmbat din nas că şeful i-a băgat-o pe gât. Acum o cunoaşte mai bine, ştie că nu asta îi e intenţia. Pur şi simplu, nu se poate abţine, e o femeie cerebrală. Iar el admiră femeile cerebrale, cum de n-a observat asta la ea până acum. În plus, e chiar de gaşcă, iar de multe ori înjură mai ceva decât un rocker motociclist.

– Secţia e goală. Şerifu′ doar ce-a plecat, zice ea punându-şi mâinile în sân.

Ia dosarul, sacoul şi o urmează.maverick

În camera de motel, Maverick îşi toarnă whiskey pe gât direct din sticlă, jucându-se cu moneda. O trece de pe un deget pe celălalt, cu dexteritate de iluzionist. E o monedă veche, un fel de talisman norocos, găsită de taică-său, fost puşcaş marin. A murit în urmă cu patru luni, mâncat de cancer până în măduva oaselor, literalmente. Oficial a rămas singurul din neam. Nu c-ar fi avut nevoie de confirmare în acest sens, oricum serviciul care îi ocupă nouăzeci la sută din timp şi frica de angajament în relaţiile amoroase i-au asigurat statutul ăsta timp de aproape treizeci şi doi de ani. Probabil vor continua s-o facă şi de acum încolo. Nu-i uşor să fi agent FBI, cum nu-i uşor nici să ajungi unul. Maverick Wolf ştie ce trebuie făcut să te recruteze Biroul Federal de Investigaţii, apoi câte vei sacrifica să rămâi unul dintre cei mai buni. N-a fost caz să nu-i dea de cap, dar ce se petrece în Ashland îl face să reînvie vicii latente. Tăria şi tutunul. E abstinent de mai bine de un an. Era. Două fete au mai fost răpite în trei zile de când Biroul i-a trimis aici pe el şi pe Lane. Nu poate face faţă presiunii fără un pahar, două. Doar că paharul zace nefolosit pe noptieră.

Nicio urmă de intrare forţată, nicio amprentă, nimic. Totul curat ca lacrima. Doar părinţi disperaţi şi poliţişti neputincioşi într-un orăşel fierbând revoltat că nu află nimeni cine e făptaşul.

Împrăştie din nou pozele fetelor, dând cu scrum pe ele. Niciuna n-are mai mult de zece ani şi par copii normali, din declaraţiile apropiaţilor. Până acum niciun cadavru, dar asta nu-i neapărat un semn bun.

E trecut de unsprezece când Maverick tresare la sunetul telefonului.

– Da… Să fiu al naibii… Vin acum, trânteşte receptorul în furcă.

Cineva bocăne la uşă.

– Intră, striveşte ţigara în scrumieră şi se grăbeşte să ascundă băutura la piciorul mesei când aude clanţa scârţâind.

– Încă una, Matilda rosteşte cu ciudă. Hai să-mi bag…

A renunţat la cămăşi şi costume office. E în blugi şi tricou mulat, iar părul e răsucit la ceafă. În plus, ecoul tocurilor ei nu mai răsună pe aleea din faţa motelului; s-a încălţat în adidaşi. Începe să-i placă mai mult de ea, cu tot cu ochii umflaţi şi roşii de somn.

– Am securizat perimetru′, am verificat planu′ de sute de ori, Maverick îi pasează cheile de la maşină.

– Iar a luat-o de sub nasurile noastre.

– Mâine-i vreau din nou pe toţi la interogatoriu, de la cel mai mic, la cel mai mare, îşi aprinde o ţigară.

– Ştii ce? Nu ţi se pare ciudat că sunt atâtea fete roşcate în Ashland? Matilda porneşte cu scârţ.

– Ce pot spune, sămânţa dracului.

– Serios, Maverick. Înafara celor şapte familii cu fete răpite, mai sunt încă şaisprezece cu una sau mai multe fiice roşcate, potenţiale victime. Ştiu că nu-i ieşit din comun ca într-un orăşel de două sute şi ceva de locuitori unii dintre ei să fie înrudiţi, dar ceva pute a rahat aici şi nu-i doar respiraţia mea.

– Ai ratat programarea la dentist? o ia peste picior.

– N-am avut timp nici să mă golesc când am primit telefonu′, da′ să mă spăl pe dinţi, Matilda cască.

– Încearcă să nu închizi un ochi 48 de ore…

– De-aia bei şi fumezi iar?

– Poate sunt mai înrudiţi decât credem, Maverick schimbă repede subiectul. Crezi că şerifu′ ne ascunde ceva?

– A omis să ne zică de pentagramele de sub paturile fetelor, opreşte maşina lângă altele cu girofar.

– Agent Lane, Maverick, şeriful dă din cap în semn de salut.

– Ceva urme? Matilda îşi îndeasă arma la spate.

– La fel ca data trecută.

– Rahat…, Maverick scuipă cu năduf.

– Da′ ar fi bine să vedeţi altceva, şeriful ridică o sprânceană, cu un aer grav.

– Ce-i? aruncă pe jos mucul de ţigară şi-l stinge cu talpa.

– Veniţi după mine.

Cu o lanternă aprinsă, se strecoară printre copaci, în pădurea din spatele caselor, înaintând pe o cărare îngustă.

– E un cadavru? Matilda sare.

– Pe-aproape.

– Cum adică?

– Păi, aruncaţi o privire.

Copacii se răresc lăsând loc unui luminiş. În razele lunii pline pământul pare acoperit de ninsoare.

– Ce-i pe jos? Matilda se zgâieşte.

– Uită-te mai bine, şeriful îndreaptă lanterna spre pământ.

– Ce dracu′…, Maverick face un pas în spate.

O vulpe, deranjată de lumină, o zbugheşte printre tufişuri, mânjită de sânge pe bot.

Priveliştea e sinistră. Porumbei albi, morţi, acoperă întreaga pajişte, nu-i loc să arunci un chibrit. Stomacurile bietelor creaturi sunt desfăcute şi aripile întinse ca la crucificare.

– Cine sau ce ar face asta? Matilda priveşte scârbită.

– Şi nu-i tot, şeriful înaintează netulburat, strivind stârvurile sub tălpi.

Cei doi îl urmează precauţi până în mijlocul poienii.

– Staţi chiar în interiorul ei, bărbatul stinge lanterna.

– O pentagramă? Maverick se uită de jur împrejur la forma trasată pe iarbă, cu un soi de praf fosforescent. Cineva a făcut un ritual aici, aşa-i?

– Cineva face un ritual aici, şeriful rosteşte încrezător, aproape satisfăcut, mângâindu-şi mustaţa.

Maverick îşi strânge pumnii. Tonul bărbatului îi inspiră suspiciune. Înţelege din schimbul rapid de priviri că şi Lane a simţit ceva în neregulă.

– Ai face bine să atingi pistolu′ doar ca să-l arunci încoa′, altfel nu te văd bine, şeriful îndreaptă puşca spre Matilda şi femeia ridică braţele în semn de predare.

Torţe se aprind una câte una pe marginea luminişului. Din desişul copacilor, figuri mici de statură se ivesc. Fetiţe roşcate, îmbrăcate în pijamale şi desculţe.

– Ce înseamnă asta?

– Înseamnă că sunteţi în locu′ nepotrivit, la momentu′ potrivit. Ceasul rău, dom’șoară Lane.

– Deci despre asta e vorba. O întrunire de sabat, agent Wolf îşi încleştează maxilarul privind femeile care li se alătură copilelor; unele sunt mame şi bunici ale aşa-ziselor victime.

 

– Suntem şi noi o comunitate respectabilă. Doar nu era să ne sacrificăm între noi, nu?

– Adică? Matilda se albeşte la faţă.

– E o iniţiere…, Maverick spune cu glas scăzut.

Şeriful rânjeşte retrăgându-se în întunericul pădurii. Femeile se prind de mâini, mormăind ceva indescifrabil. Ochii fetelor se întunecă treptat, până când pupilele lor devin negre pe de-a întregul. Pumnale argintii le strălucesc în mâini, în timp ce pornesc cu paşi domoli, ca nişte fiinţe posedate, spre centru, micşorând ameninţător cercul.

Agenţii îşi scot armele, poziţionându-se spate în spate.

– Sunt copii!

– Te înşeli, sunt diavoli. Nu ezita să tragi, Lane!

Maverick simte sudoarea rece de pe tâmple. Ştie că n-au cum să scape, n-au gloanţe pentru câte capete îi înconjoară. Înainte să descarce arma, regretă doar că n-a avut o şansă cu Matilda. Cine ştie, ar fi putut fi acea ″ea″.

Ploaia de împuşcături durează doar câteva secunde.

A doua zi canalele de ştiri vuiesc de sacrificiul celor doi agenţi ucişi în incediu. Clădirea unde au fost ţinute ostatice cele opt fetiţe a ars până la temelii, iar răpitorul a reuşit să scape, fără să fie identificat.

Share on Google+0Share on Facebook0Tweet about this on Twitter0Email this to someoneShare on Tumblr0